(Acesta este un referat din primul an de master. Desi este unul destul de foarte slab, am luat o nota mediocra pe acesta, consider ca are elemente utile. Din moment ce l-am realizat pentru disciplina respectiva si am fost notat pentru munca depusa acum nu am nici o retinere in a-l face public si implicit sa ma expun criticii celor care vor gasi ceva gresit. Avertizez ca de la acest referat si pana astazi m-am elevat destul de mult ca sa-l vad ca pe un referat slab si fara valoare.)
1. Sectorul serviciilor din economie și turismul: caracterizare generală și delimitări conceptuale
Economiștii împart activitatea economică în două mari categorii: bunuri și servicii (Encyclopedia Britannica, 2010).
Industria serviciilor este[1] „o industrie care nu produce bunuri, dar prestează diferite sarcini (…). Acest sector s-a dezvoltat rapid în țările occidentale începând cu 1950, în parte ca rezultat al firmelor care au devenit tot mai specializate și cumpărau servicii care înainte erau oferite, incluse în bunuri (in-house), și parțial prin creșterea veniturilor reale ale consumatorilor făcând posibilă cumpărarea muncii altora”. Serviciile sunt „ieșirile non-fizice venind de la angajarea unui factor de producție”. Factorii de producție sunt munca și capitalul. Există părerea (Rutherford, 2002) că atunci când o economie atinge un stadiu avansat de dezvoltare, activitățile sale sunt în proporție crescândă de această natură.
Serviciile au devenit o forță conducătoare în economia globală, în timp ce pentru o lungă perioadă au fost considerate activități neproductive (McColl, 2005). Faptul este explicat prin îmbunătățirile în tehnologie, cuplate cu reducerea barierelor comerciale. Serviciile au influențat structura costului și competitivitatea relativă între firme, industrii și regiuni.
În accepțiunea obișnuită, turismul se referă la vacanțe. În fapt, turismul se referă la deplasarea temporară pe termen scurt a oamenilor spre destinații din afara mediului lor obișnuit și activitățile lor desfășurate în acest timp. Aici intervin agenții economici din domeniul turismului care facilitează acest proces și asigură satisfacerea acestei trebuințe, fie că asigură si/sau faciliteaza activitățile, masa, cazarea sau transportul.
Turismul se „învârte” în jurul a trei concepte: deplasarea oamenilor, un sector al economiei sau o industrie și un sistem extins de interacțiuni relaționale între oameni[2] (incluzând nevoia acestora de a călători în exteriorul comunităților lor și serviciile care încearcă să răspundă acestor nevoi prin produsele ofertate).
T. Edensor (în Kitchin și Thrift, 2009) spune că „locurile (venues) pentru activități turistice s-au extins pentru a cuprinde o gamă largă de atracții, locuri, peisaje și rute, că scara la care turismul este practicat de majoritatea oamenilor se întinde de la local la global și temporar cuprinde cotidianul și festivul” și conchide că „activitățile înțelese ca turistice au proliferat într-atât încât turismul nu poate fi înțeles ca o singură practică, dar cuprinde o bază de activități de timp liber (a host of leisure based endeavours) care provin din segmentarea pieței, vacanțe specializate (speciality holidays) și căutări bazate pe identitate”.
Dezvoltarea economică se referă la „procesul prin care economiile naționale simple, cu venituri reduse, sunt transformate în economii industriale moderne” (Enciclopedia Britannica, 2009). De importanță crucială pentru țările lumii a treia, dezvoltarea economică presupune diversificarea economiei, iar proiectele presupun mari investiții de capital în infrastructură, industrie, învățământ și instituții financiare. Oricum, s-ar părea că în dezvoltarea economică intră și dezvoltarea durabilă (unii o denumesc și sustenabilă) care implică „dezvoltarea economică realizată în contextul păstrării caracteristicilor de bază ale mediului înconjurător și a conservării resurselor naturale[3]” și înseamnă „identificarea și punerea în valoare a tuturor elementelor ce permit pentru fiecare regiune sau țară (resurse materiale și umane) o dezvoltare care să fie asigurată un timp mai îndelungat și să ducă la ridicarea calității vieții comunităților respective; se subînțelege și o anumită atenție acordată utilizării raționale a resurselor și menținerii calității mediului înconjurător[4]”.
Dezvoltarea fiind un concept problematic, Williams (2009) propune următoarele interpretări:
- dezvoltarea ca un proces de creștere economică, definită ca o creștere în ieșiri ale bunurilor, crearea avuției și ridicarea nivelului ocupării forței de muncă;
- dezvoltarea ca proces de transformare socio-economică, în care creșterea economică țintește procese mai largi de schimbare care alterează relațiile dintre locații (în mod particular între locuri dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate) și între grupuri socio-economice (prin crearea variațiilor fundamentale în modelurile de producție și consum);
- dezvoltarea ca proces de reorganizare spațială a oamenilor și zonelor de producție (văzut ca produs vizibil al transformărilor socio-economice și este un însoțitor al dezvoltării turismului, cu tendința de centrare a atenției pe resurse și pe zone ale resurselor care au fost deloc sau puțin folosite).
2. Dezvoltarea economică în domeniul turismului
Deși dezvoltarea economică în domeniul turismului nu este posibilă fără o dezvoltare prin turism și invers, aici vom despărți cele două subiecte în două titluri pentru a încerca o analiză atentă.
Dezvoltarea economică în domeniul turismului poate fi la nivel microeconomic (firme care se extind sau acaparează alte piețe), mezoeconomic (la nivel regional și în domeniul serviciilor) și la nivel macroeconomic prin creșterea rolului său în economia unei țări.
Prin teoria reglării (regulation theory) se presupune că statele naționale joacă un rol fundamental în modelarea cadrului reglator și modul în care influențează acestea dezvoltarea turismului. Guvernele pot să exercite un număr de efecte, cum ar fi: medierea relațiilor între stat și economia globală; exercitarea controlului asupra mișcării muncii și capitalului; crearea cadrelor legale care regulează producția; aplicarea politicilor de dezvoltare regională; gestionarea securității statului. Justificarea reglării de către stat este cauzată de faptul că firmele individuale din capitalism nu au capacitatea de a influența cadrul larg al economiei și este necesară implementarea cadrelor reglatoare (ca sistemele monetare sau controlul legal asupra condițiilor de muncă).
Mai întâi să vedem câteva cazuri și aspecte ale dezvoltării în domeniul turismului în opinia autorilor citați în bibliografie.
Ridicarea standardelor de viață ale salariaților din familiile din clasele muncitoare sporea numărul turiștilor, după cum remarca Walton citat de Williams (2009). În lucrările de specialitate se vorbește despre sfârșitul secolului 19, în Anglia, când au fost luate cu asalt plajele și resorturile de la mare din această țară de către locuitorii marilor centre industriale. Dacă în perioada colonială sau cea antică se călătorea în locurile ocupate, pentru a vizita vestigiile istorice sau din cauze comerciale și de expansiune, în cazul amintit s-au produs schimbări semnificative. Din facilități dotate pentru clasa de mijloc (centrate pe recreare sănătoasă) s-au transformat în facilități ieftine cu divertisment și distracții „accesibile” pentru masele largi care soseau. Această dezvoltare a determinat clasa de mijloc să caute alte destinații „sănătoase”. În a doua jumătate a secolului 20, un fenomen asemănător a luat ființă cu un turism de masă la o altă scară geografică prin accesul maselor la transporturile aeriene de călători. Acest fapt a putut fi constatat prin numărul mare de turiști din Europa de Nord care migrează către resorturile mediteraneene din Spania și Franța.
Extinderea ariei și dimensiunilor destinațiilor turistice au dus acest domeniu la o scară globală. Proliferarea agențiilor de călătorie și alte puncte de desfacere (retail outlets), călătoriile aeriene mai ieftine și acomodarea, diversificarea pachetelor turistice, intensificarea promovării locurilor (place promotion) și publicitate, standarde îmbunătățite de ospitalitate, standardizarea facilităților și alte dezvoltări tehnologice în procedurile aeroporturilor, accesul la finanțe și telecomunicații fac călătoriile internaționale mult mai ușoare. Totuși, globalizarea turismului trebuie să țină cont de expansiunea companiilor globale de călătorii și de legiferarea internațională a turismului. Țările mai puțin dezvoltate sunt vulnerabile la exploatare de către corporațiile turistice transnaționale, care construiesc infrastructura și investesc, dar repatriază profitul. De cealaltă parte, turismul necesită puține investiții față de celelalte industrii și propun o opțiune pentru dezvoltare, guvernul putând atenua excesele cele mai grave ale acestor corporații.
Să oferim aici câteva exemple și menționăm aici cazul Tanzaniei, în care, între 1990 și până în 2007, a crescut numărul turiștilor de la 100.000 la aproximativ un 1.000.000. Câștigurile din turism au crescut de la 150.000$ la 750.000$ anual în această perioadă. Sursa citată[5] menționează că acest fapt se datorează cățărărilor pe Muntele Kilimanjaro și pe safari/vizionarea jocurilor și că aceste activități generează beneficii pentru săraci (pro-poor benefits), deci o dezvoltare economică în domeniul turismului, deoarece câștigurile sunt folosite pentru a susține populația locală, care lucrează și interacționează cu turiștii.
În cazul statului Burundi, se menționează[6] efectele războiului civil din 1993 asupra turismului, când industria turistică practic a murit și, peste o decadă, atracțiile turistice au fost foarte puțin vizitate pe când, încă și astăzi, pacea este nesigură. Kenya are o varietate foarte mare de atracții turistice, plecând de la cele naturale (savane, parcuri, munți, deșerturi) până la cele antropice (arte, orașe, plaje, cultură tradițională și arte moderne). Această țară a fost și ea la rândul ei marcată de instabilitate politică (1964, 1990, 1992, 1997, 1998), genocid și crime (1990, 1992, 1998) și terorism (2002), iar efectul asupra turismului și a economiei a fost devastator. A existat după 1998 un reviriment asupra turismului de coastă, în special datorită firmelor italiene, dar nu într-o măsură în care să elimine corupția și insecuritatea care sunt principalele cauze care au dus la dublarea costului vieții și scăderea a 20 de locuri în I.D.U. din anul 2002. Exemplele pot continua cu restul Africii, dar o concluzie reiese de aici: instabilitatea politică, educația și democrația slăbite duc la instabilități economice, insecuritate socială și financiară care se răsfrâng asupra turismului și stagnează sau regresează dezvoltarea în acest domeniu.
În dezvoltarea resorturilor și popularizarea turismului sunt necesare seturi de schimbări structural esențiale și care reflectă următoarele procese intercondiționate (Williams, 2009): dezvoltarile fizice ale facilităților din resorturi, rolul autorităților locale în dezvoltarea resorturilor și organizarea inițială a industriei turismului. Astfel, autorul din care am citat observă o evoluție a turismului în general de la tratamentele balneare în stațiuni de litoral spre diversificarea și extinderea preocupărilor turistice, cetățenii devenind din ce în ce mai atrași spre deplasări, în afara destinațiilor inițiale (stațiuni balneare). Acest lucru este valabil în toate marile țări dezvoltate din Europa (Regatul Unit, Franța, Spania, Olanda, etc.) și reflectă extinderea, restaurarea și, uneori, chiar reinventarea spațiului turistic. Cererea de turism, prin numărul mare de turiști în creștere spre o destinație anume, antrenează și investițiile în locațiile respective pentru a ține pasul cu fluxul de turiști. În evoluția locațiilor turistice, Williams (2009) menționează modelul lui Butler al dezvoltării format din: faza exploratorie (câțiva turiști explorează noi spații și localnicii reacționează oferindu-le facilități de bază), faza implicării (pe măsură ce reputația locului crește, începe să atragă investiții), faza dezvoltării (infrastructura devine sofisticată, la fel și atracțiile, și atrage o clientelă care se extinde rapid), faza consolidării (rata creșterii fluxului de turiști încetinește, deși numărul turiștilor continuă să crească), faza stagnării (nivelul capacității este atins și cererea nu mai este în creștere) și faza post-stagnării (traiectorii bazate pe reîntinerire sau declin).
În sursa nr. 11 din bibliografie se mai vorbește despre turismul sustenabil în legătură cu reducerea sărăciei și conservarea biodiversității. Serviciile turistice din țările în curs de dezvoltare aduc oportunități pentru multe activități economice și crearea bunăstării la nivel local și regional. Biodiversitatea este un factor cheie al turismului și ca argument putem aduce faptul că un turist nu se va întoarce într-o destinație poluată sau degradată. Conservarea diversității biologice trebuie să fie încorporată în politicile și strategiile dezvoltării turismului care să aducă beneficii sociale și economice comunităților gazdă.
Deci, în dezvoltarea economică în domeniul turismului trebuie avute în vedere nivelurile la care ne raportăm, dimensiunile dezvoltării și modul de realizare ale acesteia. Fiecare caz în parte este diferit, o țară sau o regiune trebuie considerată individual, deoarece are propriile caracteristici și particularități. Profilul turistic, stabilitatea politico-economică și alți factori sociologici, culturali, naturali și de altă natură contribuie sau împiedică dezvoltarea turismului.
3. Dezvoltarea economică prin turism
În dicționarul de economie (2002), dezvoltarea este definită în două moduri:
a) „trecerea de la o economie bazată pe activități agriculturale în care se folosesc tehnologii simple de producție la producția industrială și o arie de servicii care folosesc tehnologie modernă;” și
b) „creșterea cumulată al venitului pe cap de locuitor (per capita), acompaniată de schimbări structurale și instituționale; deși venitul pe cap de locuitor este o măsură crudă dacă nu se iau în calcul problemele măsurării Produsului Intern Brut (Gross Domestic Product) și distribuția sa, aceasta este cea mai bună măsură”.
Reinert și Ramskinen (coord., 2009) definesc dezvoltarea ca pe un proces care „include și merge peste creșterea economică”. Creșterea economică este definită de Salvatore și Diulio (2003) ca „expansiunea capacității unei economii de a produce (PIB potențial) în timp”. Expansiunea ieșirilor potențiale are loc atunci când „există o creștere în resurse naturale, umane sau de capital sau când există progres tehnologic (technological advance)”[7]. Două modalități de a măsura creșterea economică sunt creșterea în PIB real sau creșterea în ieșiri (bunuri și servicii) pe persoană (per capita), cea de-a doua fiind mai exactă.
Turismul este „legat de impacturi sociale și de mediu”, dar „legăturile cele mai apropiate sunt, fără îndoială, economice” (Williams, 2009). În rândurile următoare vom vedea efectele dezvoltării prin turism. Turismul poate să:
- ajute dezvoltarea economică prin generații de venituri din schimburi externe (foreign exchange earnings);
- exercite efecte benefice asupra bilanțului conturilor de plăți (balance of payments accounts);
- creeze volume substanțiale de angajări;
- asiste la redistribuirea avuției de la regiunile bogate spre cele sărace;
- promoveze și să finanțeze îmbunătățiri în infrastructură;
- diversifice economiile și să creeze noi modele de legături economice.
Efectele economice negative ale turismului sunt: creșterea dependenței de
companiile și investitorii străini; introducerea instabilității și slăbiciunilor în piețele de muncă; distragerea investițiilor din alte zone ale dezvoltării.
Dezvoltarea economică prin turism se poate realiza dacă o anumită zonă are potențial turistic natural și/sau istorico-cultural deosebit. După cum am menționat și la capitolul 2, dezvoltarea economică prin și în domeniul turismului sunt condiționate și interrelaționate între ele. Simpla existență a potențialului turistic nu poate duce la dezvoltarea economiei sau la dezvoltarea turismului. Infrastructura, mediul politic, mediul social, natura înconjurătoare și alți factori contribuie la aceasta la fel ca și condiționările endogene sau exogene naționale respective.
Important de menționat este și faptul că în prezenta criză economică cel mai bun motor al economiei a fost turismul. În țările dezvoltate acest sector a fost drastic afectat și a avut o scădere mai mare față de Asia și Oceania, chiar și regiuni din Africa. În Asia, Oceania și Africa turismul a cunoscut o revigorare și o ascensiune mare în perioada imediat următoare, trăgând după sine economia țărilor care le compun. În Americi și Europa încă se mai așteaptă ca turismul să-și revină sau să depășească nivelul de dinaintea crizei și chiar al anilor 1950.
Țările mici sau cele subdezvoltate economic cu potențial natural[8] și cu puține resurse naturale au ca alternativă turismul. Turismul, față de celelalte industrii, are un avantaj: acela că nu presupune un ciclu de producție și mari investiții materiale (cum ar fi spre exemplu industria manufacturieră). Tot ce are nevoie este un potențial turistic (natural, cultural, ecologic, etc.) și infrastructura (căile de acces spre obiectivul turistic), pe lângă intermediarul și comerciantul, adică elementul activ al sistemului turistic (agenția de turism, guvernul, hotelurile, pensiunile și spațiile de cazare, etc.). Țările din Marea Caraibilor, din Pacific, estul Africii și alte insule amenajate ca și țările subdezvoltate (sau în curs de dezvoltare) au cel puțin ca ramură principală a economiei turismul, dacă nu depind de această industrie.
(Turismul are astfel un trecut infam, datând din vremea colonialismului antic și al altor imperii din Antichitate, trecând prin imperialismul european al Evului Mediu și Renașterii, până în zilele noastre, marcând o trăsătură urâtă a omenirii: imperialismul și colonialismul. Spun aceasta deoarece toate imperiile au avut si inca mai au colonii bogate si frumoase, destinatii asa-zis `exotice`. Chiar și în ziua de astăzi există un fel de snobism și superficialitate al majorității turiștilor din țările „dezvoltate”, atât în ceea ce privește destinațiile turistice cât și în privința raporturilor cu rezidenții.)
De aceea țările care au fost sub „protectoratul” imperiilor, foste colonii, au găsit greu calea de a „ajunge din urmă” țările așa zis dezvoltate (cele care au tras foloase, și o fac chiar și în prezent, de pe urma coloniilor). Legăturile au rămas și astfel fostele colonii primesc turiști, dar alte bogății din lumea a treia și a doua (minereuri, diamante, petrol, lemn, etc.) iau calea inversă și înstăresc pe cei din țările dezvoltate, foste și actuale imperii (care la rândul lor sunt stăpânite de așa zisele „elite”, care-și impun planurile de dominare mondială și de subjugare în folos personal). De aceea printr-o dezvoltare economică nu se îmbunătățește situația economică a populației în mod uniform, ci piramidal, ierarhic, creând averi fabuloase pentru cei puțini din vârful piramidei sociale.
Să luăm acum și cazul Insulelor Maldive[9]. În 1965 țara a câștigat independența față de Imperiul Britanic și, în 1968, sultanatul a căzut și a fost inaugurată o nouă republică. „În 1972, piața Sri Lankăi de pește uscat a căzut, provocând colapsul celui mai mare export al Maldivelor. În același an s-au deschis primele resorturi turistice, dar nu au putut beneficia oamenii de rând. Prețurile au urcat, s-au iscat revolte, lovituri de stat și exiluri, în timp ce Nasir se agăța de putere. În 1978, temându-se pentru viața sa, Nasir a demisionat și a plecat în Singapore, luând cu el 4 milioane din cuferele naționale”. Gayoom a urmat lui Nasir și a fost considerat un reformator cu o „guvernare mai deschisă”. Cu timpul viziunile reformatoare au fost văzute ca „suspecte”, cu toate acestea Gayoom a fost reales în 1983 și a continuat să promoveze educația, sănătatea și industria, în special turismul. Punctul central al economiei a rămas dezvoltarea turismului, care continuă de-a lungul anilor 1980. În 1988, Gayoom și-a început al treilea mandat și, o lună mai târziu, un grup de oameni de afaceri au dat o lovitură de stat, angajând 90 mercenari tamil. Grupul a luat cu asalt instalații cheie, dar nu au reușit să preia și Serviciul Securității Naționale. 14 oameni au murit și 40 au fost răniți, dar nici un turist nu a fost afectat. Mercenarii au fost prinși și condamnați la moarte. Anul 1993 a fost anul celui de-al 4-lea mandat al lui Gayoom și țara continua să se dezvolte economic prin industria masivă de turism. Totuși, marea bogăție a fost concentrată în mâna celor puțini și aproape niciunul nu i-a distribuit spre oamenii din atoli. Creșterea rapidă în orașele principale, efectele de mediu ale creșterii, disparitățile regionale, șomajul tinerilor și inegalitatea veniturilor au fost efectele resimțite de Maldive, ca toate țările în curs de dezvoltare. Anii 1990 au fost ani de dezvoltare uriașă a Maldivelor (întreaga țara a fost conectată la sisteme de telecomunicații moderne, telefoanele mobile și internetul a devenit universal valabile). Până la sfârșitul secolului, 90% din Maldive aveau electricitate, spitale decente și s-au stabilit licee de elită. Cu ajutor japonez, Maldive a ridicat un ingenios zid marin, înconjurând insulele, care s-a dovedit util cu ocazia tsunami-ului. În 1997 au început lucrările la o nouă insulă, un metru sau mai mult peste nivelul mării, aproape capitală pentru acomodarea unei populație în creștere. Aceasta este considerată „singurul viitor logic pe care țara îl are, ținând cont de lipsa acțiunilor de prevenire a încălzirii globale de către comunitatea internațională (idem.)”.
În Albania, înainte de 1992, aproape că nu exista sectorul turismului și a rămas relativ subdezvoltat până în secolul 21, în comparație cu restul Europei și ținând cont de infrastructura săracă și de instabilitatea politică (Britannica, 2010). Restaurările monumentelor arhitecturale și istorice, dar și construcția hotelurilor și ale altor facilități turistice de pe coastă a făcut posibil ca Albania să atragă un număr mare de vizitatori în anii 2000. Contribuția a fost adusă și de cei 470 km de coastă cu plaje splendide și comorile (siturile) arheologice. În 2005 veniturile din turismul internațional erau de 854 milioane dolari și banii cheltuiți de către turiștii albanezi în străinătate erau de 786 milioane dolari. Venitul național brut (Gross National Income) era în 2007 de 10,456 milioane (aproape 10 miliarde și jumătate) de dolari, iar venitul național brut pe cap de locuitor de 3,290 milioane de dolari. În M.D.G. (obiectivele dezvoltării mileniului) obiectivele pe cale de a fi realizate sunt: eradicarea sărăciei extreme și a foamei, reducerea mortalității infantile și combaterea bolilor. Obiectivele pe care această țară nu le-a atins sunt: educația primară universală, egalitatea de sexe, îmbunătățirea sănătății maternale și sustenabilitatea mediului, iar despre parteneriatul global pentru dezvoltare nu sunt date suficiente. Dintre datele indicatorilor luați în calcul de N.U. prin M.D.G. menționăm: rata creșterii anuale a populației (0,5 %), creșterea anuală procentuală a PIB (5%) și valoarea indexului dezvoltării umane (0,8). Potrivit Băncii Mondiale[10], Albania este printre cele două țări europene care au avut creștere pozitivă în perioada crizei economice (2008-2009) și că a susținut reforme care au urcat-o pe locul 2 în topul reformatorilor în 2009. E greu de identificat dezvoltarea prin turism în acest caz, deci nu putem afirma acest lucru pentru Albania. Este drept că un rol deosebit l-au avut în dezvoltarea sa construcțiile, care facilitează turismul (drumuri, locuințe, etc.), și serviciile (unde este inclus turismul).
În concluzie, putem afirma că cele două secvențe sunt strâns legate. Nu se poate vorbi de dezvoltare economică în turism fără o dezvoltare economică prin turism. Este de așteptat ca dezvoltarea economică prin turism să includă și investițiile, îmbunătățirile și amenajările teritoriale și de patrimoniu în acest domeniu. Nu există țară care să se dezvolte doar prin existența factorului natural al profilului turistic respectiv, deoarece o astfel de judecată ne duce cu gândul că nu ar mai putea exista accesibilitatea la spațiul respectiv (lipsa infrastructurii de transport). În final, recunoaștem că turismul are nevoie de investiții pentru dezvoltarea sa în cadrul unei economii ca la rândul său să se dezvolte și economia respectivă, cum este cazul atâtor țări, care aproape trăiesc din turism.
Bibliografie
1. Kennedy Peter, „Macroeconomic essentials. Understanding Economics in the News”, ediția a 2-a, editura MIT Press, Londra, 2000
2. Kitchin Rob și Thrift Nigel (coord.), „International encyclopedia of human geography”, editura Elsevier, Amsterdam-Boston-Londra-Paris-Sydney-Tokyo-etc., 2009
3. McColl R.W., „Encyclopedia of world geography”, editura Facts On File, 2005
4. Reinert Keneth și Ramskishen Rajan (coord.), „The Princeton encyclopedia of world economy”, editura Princeton University Press, Princeton-Oxford, 2009
5. Rutherford Donald, „Routledge dictionary of economics”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2002
6. Salvatore Dominic, Diulio Eugene, „Principles of economics”, editura McGraw-Hill, 2003
7. Sowell Thomas, „Aplied economics. Thinking beyond stage one”, editura Basic Books, New York, 2004
8. Williams Stephen, „Tourism geography. A new synthesis”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2009
9. *** Note de curs la „Teoria și Economia Dezvoltării”, prof. Lutac Gheorghe
10. *** Aplicația „Encyclopedia Britannica Ultimate Reference Suite”, 2010
11. *** „Tourism for nature and development. A good practice guide”, Convention on biological diversity, 2009
12. *** http://www.mdgmonitor.org/factsheets.cfm
13. ***http://web.worldbank.org.html
[1] Rutherford Donald, „Routledge dictionary of economics”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2002
[2] Hall Michael, Page Stephen, „The geography of tourism and recreation. Environment, place, space”, ediția a 3-a, editura Routledge, Londra – New York, 2006
[3] Octavian Mândruț, Lucr. Cit.
[4] Idem.
[5] *** „Tourism for nature and development. A good practice guide”, Convention on biological diversity, 2009
[6] Nick Ray în „East Africa. Travel Guide”, ediția a 7-a, Lonely Planet Publications, 2006
[7] Idem.
[8] deși țările cu potențial natural ar trebui să fie dezvoltate economic dacă nu ar fi slăbite moral și democratic
[9] Masters Tom, „Maldives – travel guide”, ediția a 6-a, Lonely Travel Publications, 2006
romanialuiradu 