Turism si dezvoltare economica

(Acesta este un referat din primul an de master. Desi este unul destul de foarte slab, am luat o nota mediocra pe acesta, consider ca are elemente utile. Din moment ce l-am realizat pentru disciplina respectiva si am fost notat pentru munca depusa acum nu am nici o retinere in a-l face public si implicit sa ma expun criticii celor care vor gasi ceva gresit. Avertizez ca de la acest referat si pana astazi m-am elevat destul de mult ca sa-l vad ca pe un referat slab si fara valoare.)

1. Sectorul serviciilor din economie  și turismul: caracterizare generală și delimitări conceptuale

Economiștii împart activitatea economică în două mari categorii: bunuri și servicii (Encyclopedia Britannica, 2010).

Industria serviciilor este[1] „o industrie care nu produce bunuri, dar prestează diferite sarcini (…). Acest sector s-a dezvoltat rapid în țările occidentale începând cu 1950, în parte ca rezultat al firmelor care au devenit tot mai specializate și cumpărau servicii care înainte erau oferite, incluse în bunuri (in-house), și parțial prin creșterea veniturilor reale ale consumatorilor făcând posibilă cumpărarea muncii altora”. Serviciile sunt „ieșirile non-fizice venind de la angajarea unui factor de producție”. Factorii de producție sunt munca și capitalul. Există părerea (Rutherford, 2002) că atunci când o economie atinge un stadiu avansat de dezvoltare, activitățile sale sunt în proporție crescândă de această natură.

Serviciile au devenit o forță conducătoare în economia globală, în timp ce pentru o lungă perioadă au fost considerate activități neproductive (McColl, 2005). Faptul este explicat prin îmbunătățirile în tehnologie, cuplate cu reducerea barierelor comerciale. Serviciile au influențat structura costului și competitivitatea relativă între firme, industrii și regiuni.

În accepțiunea obișnuită, turismul se referă la vacanțe. În fapt, turismul se referă la deplasarea temporară pe termen scurt a oamenilor spre destinații din afara mediului lor obișnuit și activitățile lor desfășurate în acest timp. Aici intervin agenții economici din domeniul turismului care facilitează acest proces și asigură satisfacerea acestei trebuințe, fie că asigură si/sau faciliteaza activitățile, masa, cazarea sau transportul.

Turismul se „învârte” în jurul a trei concepte: deplasarea oamenilor, un sector al economiei sau o industrie și un sistem extins de interacțiuni relaționale între oameni[2] (incluzând nevoia acestora de a călători în exteriorul comunităților lor și serviciile care încearcă să răspundă acestor nevoi prin produsele ofertate).

T.  Edensor (în Kitchin și Thrift, 2009) spune că „locurile (venues) pentru activități turistice s-au extins pentru a cuprinde o gamă largă de atracții, locuri, peisaje și rute, că scara la care turismul este practicat de majoritatea oamenilor se întinde de la local la global și temporar cuprinde cotidianul și festivul” și conchide că „activitățile înțelese ca turistice au proliferat într-atât încât turismul nu poate fi înțeles ca o singură practică, dar cuprinde o bază de activități de timp liber (a host of leisure based endeavours) care provin din segmentarea pieței, vacanțe specializate (speciality holidays) și căutări bazate pe identitate”.

Dezvoltarea economică se referă la „procesul prin care economiile naționale simple, cu venituri reduse, sunt transformate în economii industriale moderne” (Enciclopedia Britannica, 2009). De importanță crucială pentru țările lumii a treia, dezvoltarea economică presupune diversificarea economiei, iar proiectele presupun mari investiții de capital în infrastructură, industrie, învățământ și instituții financiare. Oricum, s-ar părea că în dezvoltarea economică intră și dezvoltarea durabilă (unii o denumesc și sustenabilă) care implică „dezvoltarea economică realizată în contextul păstrării caracteristicilor de bază ale mediului înconjurător și a conservării resurselor naturale[3]” și înseamnă „identificarea și punerea în valoare a tuturor elementelor ce permit pentru fiecare regiune sau țară (resurse materiale și umane) o dezvoltare care să fie asigurată un timp mai îndelungat și să ducă la ridicarea calității vieții comunităților respective; se subînțelege și o anumită atenție acordată utilizării raționale a resurselor și menținerii calității mediului înconjurător[4]”.

Dezvoltarea fiind un concept problematic, Williams (2009) propune următoarele interpretări:

  • dezvoltarea ca un proces de creștere economică, definită ca o creștere în ieșiri ale bunurilor, crearea avuției și ridicarea nivelului ocupării forței de muncă;
  • dezvoltarea ca proces de transformare socio-economică, în care creșterea economică țintește procese mai largi de schimbare care alterează relațiile dintre locații (în mod particular între locuri dezvoltate și cele mai puțin dezvoltate) și între grupuri socio-economice (prin crearea variațiilor fundamentale în modelurile de producție și consum);
  • dezvoltarea ca proces de reorganizare spațială a oamenilor și zonelor de producție (văzut ca produs vizibil al transformărilor socio-economice și este un însoțitor al dezvoltării turismului, cu tendința de centrare a atenției pe resurse și pe zone ale resurselor care au fost deloc sau puțin folosite).

 

2. Dezvoltarea economică în domeniul turismului

                Deși dezvoltarea economică în domeniul turismului nu este posibilă fără o dezvoltare prin turism și invers, aici vom despărți cele două subiecte în două titluri pentru a încerca o analiză atentă.

Dezvoltarea economică în domeniul turismului poate fi la nivel microeconomic (firme care se extind sau acaparează alte piețe), mezoeconomic (la nivel regional și în domeniul serviciilor) și  la nivel macroeconomic prin creșterea rolului său în economia unei țări.

Prin teoria reglării (regulation theory) se presupune că statele naționale joacă un rol fundamental în modelarea cadrului reglator și modul în care influențează acestea dezvoltarea turismului. Guvernele pot să exercite un număr de efecte, cum ar fi: medierea relațiilor între stat și economia globală; exercitarea controlului asupra mișcării muncii și capitalului; crearea cadrelor legale care regulează producția; aplicarea politicilor de dezvoltare regională; gestionarea securității statului. Justificarea reglării de către stat este cauzată de faptul că firmele individuale din capitalism nu au capacitatea de a influența cadrul larg al economiei și este necesară implementarea cadrelor reglatoare (ca sistemele monetare sau controlul legal asupra condițiilor de muncă).

Mai întâi să vedem câteva cazuri și aspecte ale dezvoltării în domeniul turismului în opinia autorilor citați în bibliografie.

Ridicarea standardelor de viață ale salariaților din familiile din clasele muncitoare sporea numărul turiștilor, după cum remarca Walton citat de Williams (2009). În lucrările de specialitate se vorbește despre sfârșitul secolului 19, în Anglia, când au fost luate cu asalt plajele și resorturile de la mare din această țară de către locuitorii marilor centre industriale. Dacă în perioada colonială sau cea antică se călătorea în locurile ocupate, pentru a vizita vestigiile istorice sau din cauze comerciale și de expansiune, în cazul amintit s-au produs schimbări semnificative. Din facilități dotate pentru clasa de mijloc (centrate pe recreare sănătoasă) s-au transformat în facilități ieftine cu divertisment și distracții „accesibile” pentru masele largi care soseau. Această dezvoltare a determinat clasa de mijloc să caute alte destinații „sănătoase”. În a doua jumătate a secolului 20, un fenomen asemănător a luat ființă cu un turism de masă la o altă scară geografică prin accesul maselor la transporturile aeriene de călători. Acest fapt a putut fi constatat prin numărul mare de turiști din Europa de Nord care migrează către resorturile mediteraneene din Spania și Franța.

Extinderea ariei și dimensiunilor destinațiilor turistice au dus acest domeniu la o scară globală. Proliferarea agențiilor de călătorie și alte puncte de desfacere (retail outlets), călătoriile aeriene mai ieftine și acomodarea, diversificarea pachetelor turistice, intensificarea promovării locurilor (place promotion) și publicitate, standarde îmbunătățite de ospitalitate, standardizarea facilităților și alte dezvoltări tehnologice în procedurile aeroporturilor, accesul la finanțe și telecomunicații fac călătoriile internaționale mult mai ușoare. Totuși, globalizarea turismului trebuie să țină cont de expansiunea companiilor globale de călătorii și de legiferarea internațională a turismului. Țările mai puțin dezvoltate sunt vulnerabile la exploatare de către corporațiile turistice transnaționale, care construiesc infrastructura și investesc, dar repatriază profitul. De cealaltă parte, turismul necesită puține investiții față de celelalte industrii și propun o opțiune pentru dezvoltare, guvernul putând atenua excesele cele mai grave ale acestor corporații.

Să oferim aici câteva exemple și menționăm aici cazul Tanzaniei, în care, între 1990 și până în 2007, a crescut numărul turiștilor de la 100.000 la aproximativ un 1.000.000. Câștigurile din turism au crescut de la 150.000$ la 750.000$ anual în această perioadă. Sursa citată[5] menționează că acest fapt se datorează cățărărilor pe Muntele Kilimanjaro și pe safari/vizionarea jocurilor și că aceste activități generează beneficii pentru săraci (pro-poor benefits), deci o dezvoltare economică în domeniul turismului, deoarece câștigurile sunt folosite pentru a susține populația locală, care lucrează și interacționează cu turiștii.

În cazul statului Burundi, se menționează[6] efectele războiului civil din 1993 asupra turismului, când industria turistică practic a murit și, peste o decadă, atracțiile turistice au fost foarte puțin vizitate pe când, încă și astăzi, pacea este nesigură. Kenya are o varietate foarte mare de atracții turistice, plecând de la cele naturale (savane, parcuri, munți, deșerturi) până la cele antropice (arte, orașe, plaje, cultură tradițională și arte moderne). Această țară a fost și ea la rândul ei marcată de instabilitate politică (1964, 1990, 1992, 1997, 1998), genocid și crime (1990, 1992, 1998) și terorism (2002), iar efectul asupra turismului și a economiei a fost devastator. A existat după 1998 un reviriment asupra turismului de coastă, în special datorită firmelor italiene, dar nu într-o măsură în care să elimine corupția și insecuritatea care sunt principalele cauze care au dus la dublarea costului vieții și scăderea a 20 de locuri în I.D.U. din anul 2002. Exemplele pot continua cu restul Africii, dar o concluzie reiese de aici: instabilitatea politică, educația și democrația slăbite duc la instabilități economice, insecuritate socială și financiară care se răsfrâng asupra turismului și stagnează sau regresează dezvoltarea în acest domeniu.

În dezvoltarea resorturilor și popularizarea turismului sunt necesare seturi de schimbări structural esențiale și care reflectă următoarele procese intercondiționate (Williams, 2009): dezvoltarile fizice ale facilităților din resorturi, rolul autorităților locale în dezvoltarea resorturilor și organizarea inițială a industriei turismului. Astfel, autorul din care am citat observă o evoluție a turismului în general de la tratamentele balneare în stațiuni de litoral spre diversificarea și extinderea preocupărilor turistice, cetățenii devenind din ce în ce mai atrași spre deplasări, în afara destinațiilor inițiale (stațiuni balneare). Acest lucru este valabil în toate marile țări dezvoltate din Europa (Regatul Unit, Franța, Spania, Olanda, etc.) și reflectă extinderea, restaurarea și, uneori, chiar reinventarea spațiului turistic. Cererea de turism, prin numărul mare de turiști în creștere spre o destinație anume, antrenează și investițiile în locațiile respective pentru a ține pasul cu fluxul de turiști.  În evoluția locațiilor turistice, Williams (2009) menționează modelul lui Butler al dezvoltării format din: faza exploratorie (câțiva turiști explorează noi spații și localnicii reacționează oferindu-le facilități de bază), faza implicării (pe măsură ce reputația locului crește, începe să atragă investiții), faza dezvoltării (infrastructura devine sofisticată, la fel și atracțiile, și atrage o clientelă care se extinde rapid), faza consolidării (rata creșterii fluxului de turiști încetinește, deși numărul turiștilor continuă să crească), faza stagnării (nivelul capacității este atins și cererea nu mai este în creștere) și faza post-stagnării (traiectorii bazate pe reîntinerire sau declin).

În sursa nr. 11 din bibliografie se mai vorbește despre turismul sustenabil în legătură cu reducerea sărăciei și conservarea biodiversității. Serviciile turistice din țările în curs de dezvoltare aduc oportunități pentru multe activități economice și crearea bunăstării la nivel local și regional. Biodiversitatea este un factor cheie al turismului și ca argument putem aduce faptul că un turist nu se va întoarce într-o destinație poluată sau degradată. Conservarea diversității biologice trebuie să fie încorporată în politicile și strategiile dezvoltării turismului care să aducă beneficii sociale și economice comunităților gazdă.

Deci, în dezvoltarea economică în domeniul turismului trebuie avute în vedere nivelurile la care ne raportăm, dimensiunile dezvoltării și modul de realizare ale acesteia. Fiecare caz în parte este diferit, o țară sau o regiune trebuie considerată individual, deoarece are propriile caracteristici și particularități. Profilul turistic, stabilitatea politico-economică și alți factori sociologici, culturali, naturali și de altă natură contribuie sau împiedică dezvoltarea turismului.

 

3. Dezvoltarea economică prin turism

 

În dicționarul de economie (2002), dezvoltarea este definită în două moduri:

a) „trecerea de la o economie bazată pe activități agriculturale în care se folosesc tehnologii simple de producție la producția industrială și o arie de servicii care folosesc tehnologie modernă;” și

b) „creșterea cumulată al venitului pe cap de locuitor (per capita), acompaniată de schimbări structurale și instituționale; deși venitul pe cap de locuitor este o măsură crudă dacă nu se iau în calcul problemele măsurării Produsului Intern Brut (Gross Domestic Product) și distribuția sa, aceasta este cea mai bună măsură”.

Reinert și Ramskinen (coord., 2009) definesc dezvoltarea ca pe un proces care „include și merge peste creșterea economică”. Creșterea economică este definită de Salvatore și Diulio (2003) ca „expansiunea capacității unei economii de a produce (PIB potențial) în timp”. Expansiunea ieșirilor potențiale are loc atunci când „există o creștere în resurse naturale, umane sau de capital sau când există progres tehnologic (technological advance)”[7]. Două modalități de a măsura creșterea economică sunt creșterea în PIB real sau creșterea în ieșiri (bunuri și servicii) pe persoană (per capita), cea de-a doua fiind mai exactă.

Turismul este „legat de impacturi sociale și de mediu”, dar „legăturile cele mai apropiate sunt, fără îndoială, economice” (Williams, 2009). În rândurile următoare vom vedea efectele dezvoltării prin turism. Turismul poate să:

  • ajute dezvoltarea economică prin generații de venituri din schimburi externe (foreign exchange earnings);
  • exercite efecte benefice asupra bilanțului conturilor de plăți (balance of payments accounts);
  • creeze volume substanțiale de angajări;
  • asiste la redistribuirea avuției de la regiunile bogate spre cele sărace;
  • promoveze și să finanțeze îmbunătățiri în infrastructură;
  • diversifice economiile și să creeze noi modele de legături economice.

Efectele economice negative ale turismului sunt: creșterea dependenței de

companiile și investitorii străini; introducerea instabilității și slăbiciunilor în piețele de muncă; distragerea investițiilor din alte zone ale dezvoltării.

Dezvoltarea economică prin turism se poate realiza dacă o anumită zonă are potențial turistic natural și/sau istorico-cultural deosebit. După cum am menționat și la capitolul 2, dezvoltarea economică prin și în domeniul turismului sunt condiționate și interrelaționate între ele. Simpla existență a potențialului turistic nu poate duce la dezvoltarea economiei sau la dezvoltarea turismului. Infrastructura, mediul politic, mediul social, natura înconjurătoare și alți factori contribuie la aceasta la fel ca și condiționările endogene sau exogene naționale respective.

Important de menționat este și faptul că în prezenta criză economică cel mai bun motor al economiei a fost turismul. În țările dezvoltate acest sector a fost drastic afectat și a avut o scădere mai mare față de Asia și Oceania, chiar și regiuni din Africa. În Asia, Oceania și Africa turismul a cunoscut o revigorare și o ascensiune mare în perioada imediat următoare, trăgând după sine economia țărilor care le compun. În Americi și Europa încă se mai așteaptă ca turismul să-și revină sau să depășească nivelul de dinaintea crizei și chiar al anilor 1950.

Țările mici sau cele subdezvoltate economic cu potențial natural[8] și cu puține resurse naturale au ca alternativă turismul. Turismul, față de celelalte industrii, are un avantaj: acela că nu presupune un ciclu de producție și mari investiții materiale (cum ar fi spre exemplu industria manufacturieră). Tot ce are nevoie este un potențial turistic (natural, cultural, ecologic, etc.) și infrastructura (căile de acces spre obiectivul turistic), pe lângă intermediarul și comerciantul, adică elementul activ al sistemului turistic (agenția de turism, guvernul, hotelurile, pensiunile și spațiile de cazare, etc.). Țările din Marea Caraibilor, din Pacific, estul Africii și alte insule amenajate ca și țările subdezvoltate (sau în curs de dezvoltare) au cel puțin ca ramură principală a economiei turismul, dacă nu depind de această industrie.

 

(Turismul are astfel un trecut infam, datând din vremea colonialismului antic și al altor imperii din Antichitate, trecând prin imperialismul european al Evului Mediu și Renașterii, până în zilele noastre, marcând o trăsătură urâtă a omenirii: imperialismul și colonialismul. Spun aceasta deoarece toate imperiile au avut si inca mai au colonii bogate si frumoase, destinatii asa-zis `exotice`. Chiar și în ziua de astăzi există un fel de snobism și superficialitate al majorității turiștilor din țările „dezvoltate”, atât în ceea ce privește destinațiile turistice cât și în privința raporturilor cu rezidenții.)

 

De aceea țările care au fost sub „protectoratul” imperiilor, foste colonii, au găsit greu calea de a „ajunge din urmă” țările așa zis dezvoltate (cele care au tras foloase, și o fac chiar și în prezent, de pe urma coloniilor). Legăturile au rămas și astfel fostele colonii primesc turiști, dar alte bogății din lumea a treia și a doua (minereuri, diamante, petrol, lemn, etc.) iau calea inversă și înstăresc pe cei din țările dezvoltate, foste și actuale imperii (care la rândul lor sunt stăpânite de așa zisele „elite”, care-și impun planurile de dominare mondială și de subjugare în folos personal). De aceea printr-o dezvoltare economică nu se îmbunătățește situația economică a populației în mod uniform, ci piramidal, ierarhic, creând averi fabuloase pentru cei puțini din vârful piramidei sociale.

Să luăm acum și cazul Insulelor Maldive[9]. În 1965 țara a câștigat independența față de Imperiul Britanic și, în 1968, sultanatul a căzut și a fost inaugurată o nouă republică. „În 1972, piața Sri Lankăi de pește uscat a căzut, provocând colapsul celui mai mare export al Maldivelor. În același an s-au deschis primele resorturi turistice, dar nu au putut beneficia oamenii  de rând. Prețurile au urcat, s-au iscat revolte, lovituri de stat și exiluri, în timp ce Nasir se agăța de putere. În 1978, temându-se pentru viața sa, Nasir a demisionat și a plecat în Singapore, luând cu el 4 milioane din cuferele naționale”. Gayoom a urmat lui Nasir și a fost considerat un reformator cu o „guvernare mai deschisă”. Cu timpul viziunile reformatoare au fost văzute ca „suspecte”, cu toate acestea Gayoom a fost reales în 1983 și a continuat să promoveze educația, sănătatea și industria, în special turismul. Punctul central al economiei a rămas dezvoltarea turismului, care continuă de-a lungul anilor 1980. În 1988, Gayoom și-a început al treilea mandat și, o lună mai târziu, un grup de oameni de afaceri au dat o lovitură de stat, angajând 90 mercenari tamil. Grupul a luat cu asalt instalații cheie, dar nu au reușit să preia și Serviciul Securității Naționale. 14 oameni au murit și 40 au fost răniți, dar nici un turist nu a fost afectat. Mercenarii au fost prinși și condamnați la moarte. Anul 1993 a fost anul celui de-al 4-lea mandat al lui Gayoom și țara continua să se dezvolte economic prin industria masivă de turism. Totuși, marea bogăție a fost concentrată în mâna celor puțini și aproape niciunul nu i-a distribuit spre oamenii din atoli. Creșterea rapidă în orașele principale, efectele de mediu ale creșterii, disparitățile regionale, șomajul tinerilor și inegalitatea veniturilor au fost efectele resimțite de Maldive, ca toate țările în curs de dezvoltare. Anii 1990 au fost ani de dezvoltare uriașă a Maldivelor (întreaga țara a fost conectată la sisteme de telecomunicații moderne, telefoanele mobile și internetul a devenit universal valabile). Până la sfârșitul secolului, 90% din Maldive aveau electricitate, spitale decente și s-au stabilit licee de elită. Cu ajutor japonez, Maldive a ridicat un ingenios zid marin, înconjurând insulele, care s-a dovedit util cu ocazia tsunami-ului. În 1997 au început lucrările la o nouă insulă, un metru sau mai mult peste nivelul mării, aproape capitală pentru acomodarea unei populație în creștere. Aceasta este considerată „singurul viitor logic pe care țara îl are, ținând cont de lipsa acțiunilor de prevenire a încălzirii globale de către comunitatea internațională (idem.)”.

În Albania, înainte de 1992, aproape că nu exista sectorul turismului și a rămas relativ subdezvoltat până în secolul 21, în comparație cu restul Europei și ținând cont de infrastructura săracă și de instabilitatea politică (Britannica, 2010). Restaurările monumentelor arhitecturale și istorice, dar și construcția hotelurilor și ale altor facilități turistice de pe coastă a făcut posibil ca Albania să atragă un număr mare de vizitatori în anii 2000. Contribuția a fost adusă și de cei 470 km de coastă cu plaje splendide și comorile (siturile) arheologice. În 2005 veniturile din turismul internațional erau de 854 milioane dolari și banii cheltuiți de către turiștii albanezi în străinătate erau de 786 milioane dolari. Venitul național brut (Gross National Income) era în 2007 de 10,456 milioane (aproape 10 miliarde și jumătate) de dolari, iar venitul național brut pe cap de locuitor de 3,290 milioane de dolari. În M.D.G. (obiectivele dezvoltării mileniului) obiectivele pe cale de a fi realizate sunt: eradicarea sărăciei extreme și a foamei, reducerea mortalității infantile și combaterea bolilor. Obiectivele pe care această țară nu le-a atins sunt: educația primară universală, egalitatea de sexe, îmbunătățirea sănătății maternale și sustenabilitatea mediului, iar despre parteneriatul global pentru dezvoltare nu sunt date suficiente. Dintre datele indicatorilor luați în calcul de N.U. prin M.D.G. menționăm: rata creșterii anuale a populației (0,5 %), creșterea anuală procentuală a PIB (5%) și valoarea indexului dezvoltării umane (0,8). Potrivit Băncii Mondiale[10], Albania este printre cele două țări europene care au avut creștere pozitivă în perioada crizei economice (2008-2009) și că a susținut reforme care au urcat-o pe locul 2 în topul reformatorilor în 2009.  E greu de identificat dezvoltarea prin turism în acest caz, deci nu putem afirma acest lucru pentru Albania. Este drept că un rol deosebit l-au avut în dezvoltarea sa construcțiile, care facilitează turismul (drumuri, locuințe, etc.), și serviciile (unde este inclus turismul).

În concluzie, putem afirma că cele două secvențe sunt strâns legate. Nu se poate vorbi de dezvoltare economică în turism fără o dezvoltare economică prin turism. Este de așteptat ca dezvoltarea economică prin turism să includă și investițiile, îmbunătățirile și amenajările teritoriale și de patrimoniu în acest domeniu. Nu există țară care să se dezvolte doar prin existența factorului natural al profilului turistic respectiv,  deoarece o astfel de judecată ne duce cu gândul că nu ar mai putea exista accesibilitatea la spațiul respectiv (lipsa infrastructurii de transport). În final, recunoaștem că turismul are nevoie de investiții pentru dezvoltarea sa în cadrul unei economii ca la rândul său să se dezvolte și economia respectivă, cum este cazul atâtor țări, care aproape trăiesc din turism.

 

Bibliografie

1. Kennedy Peter, „Macroeconomic essentials. Understanding Economics in the News”, ediția a 2-a, editura MIT Press, Londra, 2000

2. Kitchin Rob și Thrift Nigel (coord.), „International encyclopedia of human geography”, editura Elsevier, Amsterdam-Boston-Londra-Paris-Sydney-Tokyo-etc., 2009

3. McColl R.W., „Encyclopedia of world geography”, editura Facts On File, 2005

4. Reinert Keneth și Ramskishen Rajan (coord.), „The Princeton encyclopedia of world economy”, editura Princeton University Press, Princeton-Oxford, 2009

5. Rutherford Donald, „Routledge dictionary of economics”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2002

6. Salvatore Dominic, Diulio Eugene, „Principles of economics”, editura McGraw-Hill, 2003

7. Sowell Thomas, „Aplied economics. Thinking beyond stage one”, editura Basic Books, New York, 2004

8. Williams Stephen, „Tourism geography. A new synthesis”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2009

9. ***  Note de curs la „Teoria și Economia Dezvoltării”, prof. Lutac Gheorghe

10. *** Aplicația „Encyclopedia Britannica Ultimate Reference Suite”, 2010

11. *** „Tourism for nature and development. A good practice guide”, Convention on biological diversity, 2009

12. *** http://www.mdgmonitor.org/factsheets.cfm

13. ***http://web.worldbank.org.html


[1] Rutherford Donald, „Routledge dictionary of economics”, ediția a 2-a, editura Routledge, Londra-New York, 2002

[2] Hall Michael, Page Stephen, „The geography of tourism and recreation. Environment, place, space”, ediția a 3-a,  editura Routledge, Londra – New York, 2006

[3] Octavian Mândruț, Lucr. Cit.

[4] Idem.

[5]  *** „Tourism for nature and development. A good practice guide”, Convention on biological diversity, 2009

[6] Nick Ray în  „East Africa. Travel Guide”, ediția a 7-a, Lonely Planet Publications, 2006

[7] Idem.

[8] deși țările cu potențial natural ar trebui să fie dezvoltate economic dacă nu ar fi slăbite moral și democratic

[9] Masters Tom, „Maldives – travel guide”, ediția a 6-a, Lonely Travel Publications, 2006

Advertisements

Fragment dintr-o lucrare…

Deși nu mai postez așa de des, am ales să deschid două categorii noi. Pentru aceasta voi considera această postare drept o prefață la viitoarele postări în acele categorii și o nouă postare la celelalte categorii la care este trecută. Acest fragment este o notă de subsol de la o lucrare colectivă în cadrul Masterului de Turism și Dezvoltare Regională, la disciplina Tehnici de Anchetă a profesorului universitar doctor Dan Lungu, notă de subsol care îmi aparține în întregime mie, produs al unor frământări ale contemporaneității. Acea lucrare pe care am realizat-o cu alți trei colegi de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, de la Facultatea de Geografie și Geologie, a fost numită „Ponderea monumentelor istorice și arheologice în atractivitatea județului Iași”. Din motive de drepturi de autor (mă pufnește râsul când spun asta) voi posta doar nota de subsol pe care o consider relevantă și îmi prezintă mare parte din gânduri. Problema turismului o voi aborda în alte postări, iar dezbaterile serioase de la nivel înalt vor avea loc atunci când parvenitele și parveniții, reprezentați cu mândrie de Elena (nume fatal în politica românească) Udrea, ministresa turismului care toacă banii tăind frunze de milioane de euro la câinii europeni vor dispărea de la conducerea ministerului lăsând oameni capabili specialisti in domeniu (recomandând empiric niște autorități în domeniu ca Vasile Glăvan sau Constantin Draica, desi nu ii cunosc prea bine și nu pot garanta pentru ei)!! Dar acest lucru il vom vedea dupa schimbarea regimului si a mentalitatii poporului ahtiat dupa galeti portocalii, pomeni electorale, promotii la supermagazine de unde se culege zahar de pe jos, pomenile nesimtite ale pedelistilor unde se adună multimi în loc să se revolte împotriva șomajului, sărăciei, privatizărilor frauduloase, hegemoniei băncilor în România săracilor, politicienilor locali cu mentalitate de colonie africană care se uită la favoritismele americane si ale celorlalte imperii care oprimă populația pentru a aduce „investitorii străini”, dictatura fascistă a Uniunii Europene-Nato și pierderea treptată și sigură a drepturilor și a libertăților și așa mai departe. Dar aceste subiecte nu sunt în centrul postării curente. Despre etnologia geto-dacică si denumuirea sa voi vorbi în alte postări, aici mărginindu-mă să constat că tocmai tradițiilor milenare, ștampilate drept „păgâne” de către Biserică, autoritate ilegitimă asupra României (în opinia mea), și aruncate la groapa de gunoi și suprimate, rămânând doar în conștiința folclorică populară. Auzeam un comentariu, parcă de-al lui Radu „Criminalu” Tudor de la OTV3 (poreclită și Antena3), care spunea că nu înțelege de ce Biserica Creștină mai tolerează și înglobează culturile păgâne. Să notăm că apostolii care au adus creștinismul pe la începutul Evului Mediu aici au încercat suprimarea religiei dacice și odată cu aceasta și cultura dacică cu asimilarea iudaismului biblic. Izvoarele despre daci se sting treptat sub ocupația romană din sfertul din Dacia Mare de după anul capitulării (106 d.Hr.) și dispar în TOTALITATE după retragerea aureliană, când se păstrează cultul creștin promovat de romani și în teritoriile dacice libere. Revin și concluzionez că opera de subjugare a poporului geto-dac se face și prin pierderea culturii sale, iar turismul poate valorifica și revigora tradițiile pentru supraviețuirea în fața atacului globalist împotriva suveranității naționale. Singura rațiune a acestei postări este lipsa de timp adecvat pregătirii unei postări de calitate și nevoia uneia imediate, gata redactate, pentru a nu dezamăgi auditoriul. Am redescoperit aceasta lucrare de 30 pagini în timpul verificării spațiului de pe hard și am selectat pasajul nesemnificativ din cercetare (și care nu are legătură directă cu cercetarea respectivă) pentru că este semnificativ, dar și foarte condensat (nu așa de condensat ca voluminoasa și remarcabila carte a lui Jim Marrs, „Guvernarea din umbră”, pe care am mai recomandat-o pe  blog, dar care merită toată atenția unui om conștient al zilelelor noastre), dar de ce îndrăznesc să mă compar cu titanii?!?!?? Și dacă vă îndoiți, vă dau cuvântul meu că acel pasaj chiar a fost trecut în lucrare. Mi-am permis să adaug și niște filmulețe pentru a nu plictisi, dar și pentru a întări cele spuse referitor la geto-daci… Și nu suntem nebuni și naționaliști, ci încercăm să ne recuperăm istoria NOASTRĂ. Numeroși etnologi și istorici, printre care și Marija Gimbutas, ne dau dreptate, dar europenziații nu vor să audă vocea lor.

Eforturile meritorii ale unor patrioti au dus la realizarea unei colectii de articole remarcabile grupate în Enciclopedia Dacică. Legătura este atașată mai jos.

http://www.enciclopedia-dacica.ro/

http://www.google.ro/#hl=ro&q=jim+marrs+guvernarea+din+umbra&oq=jim+marrs+guvernarea+din&aq=0&aqi=g1&aql=&gs_sm=e&gs_upl=1716l5901l5l6913l15l15l0l13l13l0l162l314l0.2l2&bav=on.2,or.r_gc.r_pw.&fp=673bf91056e33ba3&biw=1366&bih=549

De altfel o altă preocupare care ține de moștenirea culturală multiseculară și, aș îndrăzni să afirm, multimilenară (Nicolae Densușianu susține cu argumente destul de solide că poporul nostru face parte din primele civilizații din Europa, iar dovezile arheologice scot la iveală existența unei bogate culturi antice și preistorice pe acest teritoriu, cu foarte mult timp înainte ca așa zișii europeni de azi, care ne dictează clamându-se marea Europă civilizată în timp ce se presupune că noi suntem niște înapoiați, să-și fi făcut apariția aici odată cu Marea Migrație a Popoarelor) este aceea a tradițiilor și datinilor etnologice care se pierd în distrugerea globalizării apăsătoare și aducătoare de războaie, foamete, pierderea suveranității naționale, distrugere și sărăcie. Chiar există și o anumită superioritate îngâmfată cum că societățile etnografice, în care s-au păstrat tradiții, orânduiri și semne identitare vechi, nu totdeauna cu un conținut ideologic bogat, ar fi niște suboameni pe care civilizații (cum se cred și cum îi îndoctrinează fel de fel de surse) trebuie să îi stăpânească și să le impună civilizația lor, iar la nevoie să îi extermine dacă nu înțeleg beneficiile pe care le aduc cotropitorii lor. Așa s-au exterminat și supus populațiile africane, aborigenii din Australia, indigenii din cele două Americi numiți de cele mai multe ori amerindieni, indienii păstrători ai unei culturi bogate și ai unora dintre cele mai valoroase scrieri ale omenirii și așa mai departe, prin care, datorită distrugerii lor, s-au pierdut mărturiile mileniilor trecute. Astfel stau lucrurile și în ziua de astăzi, când cultura televizorului (instrument de manipulare și de vehiculare a inepțiilor pentru ținerea sub control a populației hipnotizate și îndobitocite), a cinematografului care crează valori false sau supraapreciate (majoritatea filmelor au ca temă preamărirea războiului, aspecte de zi cu zi pline de nimicuri, etc. în timp ce foarte puține filme abordează subiecte importante) sau cultura corporatismului care înlocuiește meșteșugurile tradiționale cu sclavia corporației,care înlocuiește diversitatea culturală cu oligarhia centralizată a corporațiilor și a dirijării de la centru de către civilizați, care înlocuiește moștenirea mileniilor trecute cu zgârie-norii și cultura unui materialism ieftin, care suprimă preamărirea și respectul față de natura care ne găzduiește cu o cultură a consumerismului neglijent al defrișărilor, al exterminarii speciilor vecine omului, al distrugerii habitatelor și alte fapte abominabile pentru ca omul să aibă o vilă, o a doua casă, un consum supradimensionat și înstrăinare de natură sau chiar de propria specie, deoarece în timp ce unele țări aruncă mâncarea la gunoi și se plictisesc de binele pe care îl duc, în timp ce armatele lor atacă și jefuiesc lumea a treia, cei care locuiesc în lumea a treia suferă de foamete, epidemii (datorate de cele mai multe ori civilizatului) și lipsa apei. Cu alte cuvinte, în zilele noastre asistăm la decesul civilizației geto-dace, poleite sub sigla României, pentru a face pe placul „europenizaților” vremurilor secolului 19 dar și a celor din zilele noastre. Portul popular este din ce în ce mai rar văzut, Baladele, Legendele și poezia epică sau lirică a poporul nostru sunt uitate de tot mai mulți oameni, iar mentalitatea noastră (care nu este aceea instaurată de fanarioți și de jidănismul bibliei și care au rezultat în acest balcanism retrograd în care se scaldă România), adică mentalitatea geto-dacă, este înlocuită cu o cultură europeană care nu ne caracterizează. Asistăm deci la dispariția perlelor identitare ale noastre ca popor (dacă mai există așa ceva) și o componentă de cea mai mare importanță a culturii românești (geto-dace, care nu a dispărut la formarea Daciei Romane). Menționăm că Shakespeare și Voltaire sau alte produse europene pot fi consumate dar în același timp păstrate valorile autohtone. Nu putem fi adepții izolaționismului, dar nici nu putem suporta distrugerea spiritului poporului român și așa deraiat de influențele veacurilor trecute. Iar ca justificare a acestei digresiuni aduc argumentul că, pe lângă celelalte atracții turistice de tip cultural, o zestre culturală deosebită o reprezintă etnologia acestui popor.


Vă urez toate cele bune, Damian Radu cercetătorul frunzelor udrene…