Note din subsolul existentei

Existenta omenirii pe aceasta planeta a impartit lumea in clase. Acest lucru nu este nici comunist, nici macar marxist. Este doar istorie si realitate. Deoarece unii si-au luat titlul de conducatori, au avut puterea de a lua decizii in numele unor triburi sau alte formatiuni pentru a apara ceva de triburile si celelalte formatiuni sociale umane. Unii au avut carisma, altii au avut forta de a induce teama si foarte putini au fost ridicati de catre oameni. Lucrurile nu s-au schimbat prea mult nici in ziua de azi. S-au fetisizat cu internetul si asa-zisa societate a informatiei interrelatiile umane. S-au adaugat sute de elemente, informatii, evenimente si alte lucruri care sa tina mintea ocupata (cu nimicuri). In fapt nu s-a schimbat nimic cu omul. Clasele sociale exista si dupa caderea comunismului si au existat mult inainte de socialisti si comunisti. O mana de oameni aciuati pe langa conducatori si cei de pe treptele imediat urmatoare (ceva intre clasa de mijloc si cea de sus), numite uneori elite, au existenta asigurata. Dupa ce Rockefeller pe la sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20 a starnit panica prin monopol si cartelizare s-au dat legi, corporatiile de mai tarziu au luat titulaturi de persoane. Astfel corporatiile care au rezultat si spargerea monopolului in puzderie de corporatii mai mici detinute indirect de acelasi proprietar, dar in fapt controlate de acelasi om, au putere mai mare. Ideea este ca aceste corporatii au ajuns prin globalizarea acelorasi oameni (alde Rockefeller jr. si alti oameni ca el) politica, economica si culturala chiar sa detina resursele planetei (adica chiar planeta), sa detina forta de lucru ieftina (adica amaratii aceia din Malaiezia, China, Indonezia, etc. care lucreaza ca sclavii 15 ore pe zi, multi fiind copii, pentru niste maruntis cu care sa-si duca zilele in mizerie si saracie), de fapt chiar fiinta umana, puterea si influenta. Ati vazut boschetari, oameni amarati, copii abandonati, tot felul de cazuri sociale influentate de venituri, accesul la educatie, munca, insertie sociala si alte nimicuri pentru care rasfatatii copii de bani gata nu dau doi bani, parintii lor miliardari oferindu-le de-a gata averi si masini scumpe. Africa se zbate in foamete si de multe ori nu exista apa potabila in multe zone. Chiar in inima `democratiei americane` exista milioane de oameni fara adapost, ghetourile sunt pline de oameni saraci, impinsi de imprejurarile in care locuiesc sa fure, sa devina infractori. Tot ei aduc democratia lor in lume prin bombardamente si prin torturi, operatiuni CIA sub acoperire, negand acest lucru si invinovatind pe cei care ii demasca de conspirativita si paranoia, pana sunt demascati de tribunale pentru asasinate comise asupra conducatorilor altor state care nu raspund la (tele)comenzi. Turismul sexual din Asia, Africa si din parti din America Centrala si de Sud, ce consumatori are? Nu cumva cei cu bani multi din prima lume? Copiii si copilele de 12-15 ani care practica din saracie turismul sexual ce soarta au dupa drepturile omului care se aplica numai in `democracy`? Avem si oameni care traiesc la limita saraciei, obligati de sistemul financiar sa se trezeasca la 5-6 dimineata sa munceasca 10-12 ore pe zi ca sa aiba un salariu cu care sa plateasca sistemului `favoarea` de a-i da o locuinta scumpa cu o intretinere asemenea, mancare proasta si scumpa, batjocura celor care ii conduc si isi aduc aminte de ei in campanii electorale sau cand starnesc vreun razboi economic sau de detronare a unor `dictatori` care nu raspund la comenzi. Dar am devenit prea serios. Aud discutii despre dragoste si iubire. Dupa vorba lui Nietzche (Dumnezeu a murit) afirm si eu ca dragostea a murit. Pornografia e la putere, materialismul e la putere, oportunismul, falsitatea, egoismul, narcisismul, toate sunt la putere. Dragostea/Iubirea au devenit anacronice in era postmodernista. Niste romantici izolati (ca mine) si cei in varsta mai cred in armonia sufletelor, daca gasesti sufletele potrivite. Erich Fromm vorbea de mai multe feluri de dragoste, descrise in cartea pe care v-o recomand, Arta de a iubi (The Art of Loving). E ca si cum ai cauta acul in carul de fan. Iluzii si sperante desarte… Dar in timpurile noastre agitate, cu masinatiuni economico-politico-financiare de subjugare prin toate mijloacele (inclusiv mass-media), fara a introduce omul in gratii, dar ingradindu-l dupa vorbele Rouseauisste `in catuse de la nastere si pana la moarte`, acum cu mijloace mai perfide si subtile, cu saracia celor multi si bogatia celor foarte putini, cine mai are timp de asa ceva? Timpurile se schimba si nu stau dupa indivizi. Indivizii nu stau dupa indivizi. Ne grabim. Nu mai avem timp de ceilalti `fraieri`. Saracii sunt o povara. Sunt in afara sistemului nostru maret, perfect. Ne dispensam de ei. Suntem prea multi. Il credem pe Maltus cand spunea ca ne inmultim prea repede pentru resursele pe care le are planeta (ignorand cauze si subiectii luati in discutie, care de multe ori consuma irational si exagerat, intretinand un consumerism autodistructiv). In consecinta, fiecare este pe cont propriu. Ignoram semenii si mergem singuri intr-o lume de singuri, in care conducatorii nu au limite de putere si credem ca asa e cel mai bine.